Bunica

Pe prispa casei batranesti
Care abia o mai zaresti
Sade pe-un scaun batranica,
Careia ii spun:BUNICA.

O fire calma,dulce
Parul alb care ii curge
Pe umerii imbatraniti,
De-atatea griji si suferinti,
O infatisaza pe BUNICA.

Ochii albastri,luminosi
Parca dintr-un basm scosi
Se uita-n jos
Spre un ilic tors
Din firul vietii...
Din firul batranetii.

Si-acum imi amintesc
Cum imi spunea sa cresc
Sa mai mananc niste afine,
Ca-s slab ca vai de mine.

O vad,ma duc la ea
Si o sarut pe-obrazul care..
A imbatranit aievea
Unei femei muncitoare.
Si mana tremuranda,
Imi sustine chipul
Neatins de nimica,
Decat de BUNICA!